In primul rand pentru ca este “in joc” siguranta dumneavoastra, a familiei si a vecinilor dumneavoastra! Din acest motiv, verificarea sistemelor de protectie a centralei este extrem de importanta!
In al doilea rand pentru ca un aparat care functioneaza in afara parametrilor stabiliti de fabricant are consumuri mai ridicate (rezulta factura de combustibil mai mare) si polueaza mai mult mediul inconjurator. Din aceste motive, verificarea si reglarea parametrilor de functionare este foarte importanta.
In al treilea rand, tehnicienii in cadrul verificarilor pot constata gradul ridicat de uzura al unor piese, propun inlocuirea acestora in vederea prevenirii defectarii centralei “atunci cand e mai mare nevoie ca centrala sa functioneze”!
Nu in ultimul rand, verificarea unei centrale trebuie facuta pentru a respecta legea, care prevede ca operatiunile de verificare ale centralei termice sa se efectueze cel putin o data la maxim 2 ani . Furnizorul de gaze, poate sista furnizarea gazelor pentru aparatele care nu sunt verificate periodic.
In functie de rezultatele obtinute, verificarea tehnica periodica a centralei termice poate avea rezolutiile urmatoare: “se admite continuarea utilizarii” sau “se interzice functionarea in continuare a aparatului” in cazul in care se constata ca functionarea in continuare a aparatului poate pune in pericol siguranta persoanelor.
Este strict interzisa incredintarea centralelor termice de catre utilizatorii finali unor persoane sau agenti economici neautorizati de ISCIR pentru a se efectua interventii si reparatii la acestea. Inainte de a va gandi la economiile pe care le puteti face apeland la un “mester”, in loc de o societate autorizata, luati in calcul riscurile la care va expuneti atat familia, cat si vecinii.
Utilizatorul final este obligat sa pastreze in bune conditii livretul centralei termice care evidentiaza verificarile tehnice periodice si care descrie conditiile de exploatare pe toata durata de serviciu a centralei termice, de la prima punere in functiune si pana la scoaterea din uz a acesteia. Livretul centralei termice impreuna cu documentatia tehnica de identificare a centralei si instructiunile de utilizare/intretinere trebuie sa fie transmise o data cu centrala, in cazul transferarii acestuia unui alt utilizator final (de exemplu, atunci cand vindeti apartamentul in care ati montat centrala termica).
In perioada dintre doua verificari tehnice periodice, utilizatorul final este obligat sa respecte instructiunile de utilizare ale producatorului, care ii sunt special destinate, instructiunile si recomandarile agentului economic autorizat care a efectuat lucrarile de punere in functiune si, dupa caz, de verificare tehnica periodica, iar in cazul constatarii unui defect, sa opreasca imediat aparatul in siguranta si sa anunte un prestator de specialitate autorizat.
a) verificarea alimentarii aparatului cu combustibil gazos, apa si energie electrica;
b) verificarea etanseitatii circuitelor de combustibil gazos si de apa;
c) verificarea functionarii sistemelor de reglare si de protectie;
d) reglarea parametrilor de intrare in aparat;
e) reverificarea functiilor de reglare si protectie la cald (in functionarea normala a aparatului);
f) verificarea la cald a evacuarii gazelor de ardere, a tirajului si a etanseitatii circuitului de evacuare a gazelor de ardere;
g) aducerea aparatului in functionare la parametrii nominali si efectuarea verificarii arderii;
h) masurarea parametrilor de functionare si inregistrarea acestora in buletine, fise de masuratori etc. (in conformitate cu propriile proceduri) si, in mod obligatoriu, completarea intr-un raport de verificare.
i) contrasemnarea raportului de verificare de catre utilizatorul final, care semnifica faptul ca acesta si-a asumat obligatiile privind utilizarea in continuare a aparatului numai in conditiile in care il va supune verificarilor tehnice periodice.
[…] Credem că îți va fi de folos și următorul articol: […]